Junior Morais a reacționat pentru ProSport după ce a revenit în România și s-a înțeles cu Rapid București.
Brazilianul trecut pe la Astra Giurgiu și FCSB s-a declarat încântat de faptul că a primit ofertă de la Rapid București și așteaptă cu nerăbdare să își pună semnătura pe contract.
Totodată, Junior Morais a explicat că Daniel Niculae, președintele echipei Rapid București, a fost cel care l-a convins să se alăture proiectului echipei din Giulești.
Junior Morais a vorbit și despre faptul că va avea ocazie să joace alături de Dragoș Grigore și Cristian Săpunaru, alți doi jucători importanți din România care s–au înțeles cu Rapid.
„Am vorbit cu Nico, am stat o oră cu el și mi-a explicat tot, mi-a zis proiectul care e la Rapid și mi-am dat OK-ul și aștept să ajung cât mai repede să semnăm contractul, să pot să mă antrenez, să văd grupul, băieții, să încep acest nou drum pentru mine. Sunt jucători contra cărora am jucat și cu unii alături de mine, dar aștept să facem o echipă frumoasă, să putem îndeplini obiectivul, să fie totul ok pe final”, a spus Junior Morais pentru ProSport.
Întrebat dacă nu se va supăra Marius Șumudică pe el că s-a înțeles cu Rapid și nu a semnat cu CFR Cluj, Junior Morais a declarat: „Nu, el cred că se bucură că e rapidist și a vorbit mereu frumos de Rapid. Eu sper să fie totul ok”, a spus brazilianul. Acesta a comentat și în legătură cu faptul că va trebui să se dueleze cu antrenorul român. „Va fi puțin ciudat, dar asta e viața, trebuie să merg înainte, trebuie să fac cât mai bine ca să mă bucur foarte mult de tot ce fac”, a mai spus Morais pentru ProSport.
Junior Morais a comentat și despre atmosfera din Giulești și susține că încă mai cunoaște cântecele Rapidului din perioada în care era coechipier cu Săpunaru și Daniel Niculae la Astra. „Da, mereu băgau imnul, cântau după meci. E frumos și aștept să simt asta pe stadion”, a mai adăugat Morais.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER